Căruțele sunt libere să treacă
E o dovadă de sinceritate
Că în ele poate-atâta fân să-ncapă
Cât să miroase a eternitate
Nu înțelegem de ce suntem mici
Căruțele cu fân sunt monumente
E-o profanare să tot dai din bici
Mișcându-le cu gesturi indecente
Câtă răbdare se ascunde-n roți
Ne poartă greutatea ca pe-o vină
Căruțele cu fân sunt niște porți
Prin care mai putem primi Lumină
În fânul lor ne încălzim iubirea
De parcă sunt datoare să-nțeleagă
Căruțele respectă amintirea
Pe care, oamenii ca noi, o leagă
Ce sentiment străin, ciudat să nu ai loc
De o căruță. Câtă singurătate
Când, oamenii, la fân nu au noroc
Rostogolesc cuvinte necurate
Mai e o șansă
Mult mai omenească
Să ne trezim cât mai e timp
Se pleacă
Căruțele cu fân știu să iubească
Căruțele sunt libere să treacă
Să cumpărăm căruțele cu fân
Suntem tot oameni
Dacă mai iubim o dată
Ce simplă este viața
Când rămân privirile lipite
De o roată
Să respectăm și să iubim
Căruțele cu fân
Să vină vântul după noi s-adie
Căruțele
Când pleacă
Mai rămân
Cu-o roată înapoi în veșnicie