Mi-a mai rămas o lacrimă și-atât
Am s-o împart cinstit cu fiecare
Cu prietenii și aceia care
Fără de vină poate m-au urât
Mi-a mai rămas un zâmbet echivoc
Un fel de plictiseală emotivă
Pe care să-l usuc cu o sugativă
Și și să-l presar egal, din loc în loc
Mi-a mai rămas un gând nefolosit
E-un gând curat, cu margini șlefuite
Pe care să îl spun pe negândite
Un gând frumos și bun de dăruit
Mi-a mai rămas un singur anotimp
E alb și are gheață pe la poluri
Și mă gândeam să îl îndes prin goluri
Lăsate de iubire, între timp
Mi-a mai rămas o inimă în piept
Și îmi doream să o împart la lume
Dar o păstrez, că-mi trebuie, anume
Să am ceva cu ce să te aștept