Ochiul tau iubit
Plin de mangaieri,
Dulce mi-au lucit
Pana ieri.
Oare te pierdui
Pe acest pamant
Fara ca sa-mi spui
Un cuvant?
Oare te induri,
Tu, ca sa ma lasi,
Geniu de paduri
Dragalas?
Luna in zadar
Bate in feresti
Si ma-ntreaba iar
Unde esti?
Ar luci pe zid
Pana ce te culci,
Pana ti se-nchid
Ochii dulci.
Si ar tremura
Tainic in frunzis
Si te-ar saruta
Pe furis.
Dar ea zi cu zi
E in orice loc
Si te va gasi
Cu noroc.
Eu nu pot sa plec
Peste nori si vant
Si sa te petrec
De-unde sunt.
Cum nu sunt ca ea,
Ca sa ma strecor,
Drept oglinda ta
Sa cobor!
Chipul tau frumos
Sa-l privesc intreg,
Cu atat folos
Sa m-aleg.
Sa apar ca-n vis
Acelei vederi
Care mi-au suras
Pana ieri.