Uneori
Arta nu costa nimic
Pentru oamenii care se complică la persoana întâi
Pentru oamenii care muncesc nu pentru că vor ci pentru că trebuie
Pentru oamenii care mint uneori pentru a se păstra pozitivi
Pentru oamenii care se comportă funny doar pentru a putea zâmbi
Pentru oamenii care nu citesc poezie deoarece ea poate fi doar scrisă
Pentru oamenii care ascultă simfonia a 9-a în timp ce-şi scriu biografia pe vreun smartphone cu ecranul spart
Pentru cei care citesc pohezia lui naum de la sfârşit la început şi îi recunosc veridicitatea
Pentru oamenii care au citit în 1899 despre descoperirea inconştientului
Pentru oamenii care declară cu uşurinţă faptul că ei nu ştiu
Pentru junkiștii care se admiră după ce se sărută şi se fut printre stele
Pentru cei care vizitează biserica într-o mare taină
Pentru hipsterii care nu realizează mare lucru prin atitudinea lor
Pentru cei care nu înţeleg de ce şi-ar suna părinţii ca să le spună la mulţi ani
Pentru cei care nu consumă droguri sau alcool ştiind că ar putea muri consumând
Pentru cei care urmează o formă de psihoterapie
Pentru cei care s-au gândit o singură dată să renunţe la fumat
Pentru cei care consideră internetul inutil
Pentru cei care ridică poduri în românia
Pentru cei care se odihnesc duminica vopsindu-şi părul sau pereţii camerei
Pentru cei care se trezesc devreme şi uită să se mai culce
Pentru oamenii întrebători
Pentru toţi cei ajunşi aici
Uneori
Arta nu costă nimic