Cîntec de zori din lumi fãrã de sori
Treze_te amurgu' negru
Mii murind, ascultã puterea viilor
ªi carnea, mi-i mai aproape
Carne ce simte greutatea spiritului, descãtu_at
Suflet, desãvâr_ind ce mintea nu mai prinde
Lumi ce se despart, din nouri fãrã soare
Rodesc destine, desprinse din suspine
Ars soare cu pãmânt încins
Dogorît, sufletu'n coborî_ de munte
Piezi_ã se ridicã zãpada timpului 'mpietrit
Norii ce-n cerc î_i mi_ca zarea.
Încercînd, altfel se a_eazã
Om descãtu_eazã, suflet dezvelit
De nor golit, o scarã spre cer
Adîncit mister o zare-n a_teptare
Pãmînt sterp, piatrã arsã-n pustiu de lume
Încet timpul încovoaie relele lumii dedesubt
'nsemnaþi semenii _timei scuipã foc
De sus _i de jos, de jos _i în sus suflu vital firii